După ce le-a cerut femeilor care muncesc în Afganistan să rămână acasă în cea de-a doua conferință de presă din 24 august, talibanii cer acum ca toate femeile din departamentul de sănătate din centru și provincii să participe în mod regulat la îndatoririle lor.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a scris pe Twitter că Ministerul Sănătății Publice al Emiratului Islamic le sfătuiește pe toate femeile angajate din centru și provincii să își îndeplinească sarcinile. Munca femeilor nu este restricționată în Emiratul Islamic, potrivit Reuters.
„Ministerul Sănătăţii Publice al Emiratului Islamic comunică tuturor angajaţilor femei din centru şi provincii că trebuie să se prezinte la locul de muncă cu regularitate”, a anunţat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Acest lucru vine pe fondul îngrijorării că talibanii vor restricționa libertatea femeilor în țară, așa cum au făcut-o în timpul mandatului anterior.
Noile autorităţi de la Kabul încearcă să restabilească funcţionarea serviciilor de bază, dar mulţi specialişti au părăsit ţara printre cele peste 105.000 de persoane evacuate de SUA.
Talibanii au cerut Statelor Unite să nu încurajeze afganii să-şi părăsească ţara şi să evacueze numai străinii, acuzând că sunt extraşi din Afganistan nu doar colaboratori ai trupelor internaţionale, ci şi afgani calificaţi.
Chiar dacă grupul insurgenților a declarat că de data aceasta nu vor restricționa femeile să lucreze sau să le refuze fetelor dreptul la educație și le vor asigura libertatea în temeiul legii Sharia, femeile din Afganistan rămân îngrijorate.
Tratamentul talibanilor față de femei și fete, potrivit șefei ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, ar fi o „linie roșie fundamentală”.
În timpul guvernării talibanilor din 1996 până în 2001, femeile nu aveau voie să lucreze, trebuiau să-și acopere fața și trebuiau să fie însoțite de o rudă de sex masculin dacă doreau să părăsească casele.